Băsescu a fost colaborator al Securității

O alta stire importanta de care vom uita in cateva zile, Traian Basescu a fost colaborator al Securitatii, conform deciziei ICCJ. Dar cum fostul presedinte are sange-n vene, a spus imediat dupa anuntarea deciziei ca nu va comenta decizia celor de la ICCJ si o sa faca toate demersurile legale la CEDO.

Cu ce ne afecteaza pe noi aceasta veste? Pai, cam cu nimic. Dar am aflat ca am avut totusi un presedinte care a lucrat cu Securitatea, deci, niciodata nu o sa scapam de astfel de oameni, mereu o sa fie in functie si o sa ne distruga mai mult tara si pe noi, oamenii care locuim aici in Romania. Insa pentru el este o mare problema, pentru ca nu mai are cum sa ocupe functii publice, nu mai are casa gratuita, angajati platiti de stat si multe alte beneficii, practic nu mai are nimic, dar sa nu uitam ca a colaborat cu Securitatea.

In urmatorii ani o sa aflam ca multi oameni care ocupa functii publice importante au colaborat cu Securitatea. Nu este ceva anormal, pana la urma, cei de atunci ne conduc si acum. Basescu spune ca nu sunt probe, el nu a semnat nimic si nici nu a incasat ceva de la Securitate, dar sunt foarte multi oameni care au declarat negru pe alb ca el a lucrat pentru ei, intr-un fel sau altul, adevarul este pronuntat de ICCJ. Acum sa vedem ce o sa reuseasca Traian Basescu sa faca la CEDO, prevad ca nici acolo nu o fie bucuros cand o sa afle rezultatul, dar mai dureaza pana atunci, este un proces foarte lung. Pana atunci, Traian Basescu a fost un ghimpe pentru Romania, un tradator care si-a tradat tara si a avut curajul sa fie si presedinte.

Asta este Romania… Vreau sa ajung in momentul acela cand oamenii o sa voteze asa cum trebuie, nu asa cum spune vecinul sau primarul, sa voteze cu o anumita persoana. Imi doresc sa apuc momentul cand in Romania o sa existe o conducere care sa faca, nu doar sa fure si sa ne minta ca fac multe lucruri. Dar va mai dura foarte mult pana atunci. In acest moment institutiile statului sunt intelese gresit de oamenii care lucreaza acolo, trebuie sa performeze, nu sa leneveasca. Slava Romania!